Pas cu pas – Klaus Iohannis

O miscare buna de marketing, o carte ce pare destul de sincera…

Am citit Pas cu pas din curiozitate si doar pentru ca Iohannis a castigat alegrile prezindentiale in 2014. Altfel nu m-as fi ostenit. Poate sunt biased pentru ca l-am sustinut in turul II, dar cartea mi-a placut si mi-a lasat impresia unui om care are inca un set de valori. Mi-a placut la nebunie ce a facut din Sibiu (inca mai sustin ca, daca m-as muta in alt oras in Romania, acela ar fi Sibiu). Nu am descoperit nimic revolutionar sau prea multa trivia in autobiografia sa. Insusi Iohannis marturiseste ca pentru multi viata sa ordonata ar putea sa para destul de plictisitoare.

Autibiografia cuprinde traseul personal si politic al lui Klaus Iohannis pana in momentul lansarii candidaturii acestuia la presedentia Romaniei in 2014.

„O viata se construieste pas cu pas. La fel si o cariera, o comunitate sau chiar o natiune. Nimic nu vine peste noapte, cel putin nimic durabil si statornic”.

„Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani.
Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învăţat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva şi profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit şi tot ceea ce am înţeles de-a lungul unei vieţi cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viaţa mea privată a fost, pentru cei mai mulţi, invizibilă. De fapt, ca orice om, mi am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viaţa simplă, de zi cu zi: calmul, discreţia, înţelegerea. Au fost bunuri preţioase, pe care am vrut să le protejez ca să le pot cultiva în continuare. Nu cred că, dezvăluindu le sursa, le pun în pericol. „

Coming next…

Da, dom’le am citit-o si pe asta! Eram prea curioasa.

Recenzie coming soon…

Eu sunt Malala – Malala Yousafzai si Christina Lamb

Nu lua educatia „for granted”

Am primit cartea cadou si prima data am auzit despre ea intr-o reclama la Guerrilla. In ignoranta mea, nici nu stiam ca luase premiul Nobel pentru pace, asa cum nu stiam (si inca nu stiu) prea multe despre partea aceea de lume: Afganistan, Pakistan, India, talibani, ISI, armata pakistaneza. Imi aduc aminte ca prin 2006 in biroul in care lucram eu erau multi pakistanezi, dar nu cred ca i-am intrebat vreodata ce vand ii aduce prin tara mea si, mai ales, cum e in tara lor.

„Eu sunt Malala” este scrisa simplu (poate prea simplu, ar spune unii, nu dam nume, Corina:)), insa e induioasatoare pe alocuri, socanta pe alte locuri. Intr-o lume in care copii isi doresc de Craciun un iPhone 6, merg cu parintii in vacante prin toata lumea si nu-si mai ridica ochii din jocul de pe tableta, multor milioane de copii le este refuzat banalul drept la educatie. Malala, incurajata de tatal sau, lupta pentru acest drept in conditiile in care ti se pune pistotul la tampla in timp ce esti drum spre ora de matematica. „Eu sunt Malala” este raspunsul adolescentei de 17 ani catre talibanul care, inainte sa o impuste in cap in timp ce se indrepta catre scoala, a intrebat: „Cine e Malala?”. Talibanii se pare ca au venit in Pakistan in 2004, dar actele teroriste si interzicerea accesului la educatie si restrictionarea drepturilor femeilor au inceput prin 2007. Malala si tatal ei s-au opus tuturor acestor ingradiri si au considerat ca poti milita in mod pasnic pentru drepturile universale ale oamenilor. Capatand notorietate, au devenit un „pericol” pentru talibani, drept pentru care au si devenit tinta acestora. Insa Malala a supravietuit in mod miraculos atacului si acum se dedica in continuare luptei penrtu educatie si pentru drepturile femeilor din intreaga lume.

Poate cam comerciala pe ici, pe colo, poate uneori te intrebi daca nu cumva Malala e doar un copil manipulat de catre tatal ei pentru a crea aceasta imagine de militanta pentru pace, nu mai conteaza, de fapt. Trecand peste povestea impresionanata a Malalei, recomand cartea mai ales pentru cei care doresc sa isi faca o mica idee despre ce inseamna aceasta parte a Orientului Mijlociu.

“Let us pick up our books and our pens, they are the most powerful weapons.”

“Education is education. We should learn everything and then choose which path to follow. Education is neither Eastern nor Western, it is human.”

“Once I had asked God for one or two extra inches in height, but instead he made me as tall as the sky, so high that I could not measure myself.”

“He believed that lack of education was the root of all of Pakistan’s problems. Ignorance allowed politicians to fool people and bad administrators to be re-elected.”

“I don’t want to be thought of as the „girl who was shot by the Taliban” but the „girl who fought for education.” This is the cause to which I want to devote my life.”

Delicios interviul de mai jos:

Shantaram – Gregory David Roberts

Mai bine alegi filmul

Am citit Shantaram la recomandare si cu asteptari foarte mari. Corina imi spusese ca e in Top 11 carti din viata ei. Am zis sa ma tin bine cat o citesc, ca mai e si lunga, al naibii! 936 pagini. Nu prea m-a dat pe spate. Am avut des senzatia ca a fost scrisa pentru a fi ecranizata, mai degraba decat am simtit ca este literatura. Fir epic foarte dens, multe intamplari inspirate din viata autorului, se pare, (desi a sustinut in interviuri ca totul este fictiune), si parca foarte cliseistica.

Lin, numele fals al unui protagonist despre care nu vom afla niciodata cum il cheama in realitate, este fost dependent de heroina si fugar, evadat dintr-o inchisoare de mare securitate din Australia pentru a scapa de executarea unei pedepse de 19 ani in inchisioare. Fiind timp de cativa ani „the most wanted man in Australia”, alege sa traisca in „exil” in India, sperand ca isi va pierde urma definitiv. Aici, desi are multe incercari de izbavire ale greselilor din trecut (traieste in subsurbii cu cei mai saraci oameni, intemeiaza o clinica ilegala prin care vindeca oamenii ce nu au acces la astfel de servicii, etc.) ajunge sa lucreze pentru cel mai renumit interlop din Bombay, intru marele vis al acestuia de la se reintoarce in Afganistan si de a salva de rusi satul sau natal.

N-am ce zice, m-a tinut cu sufletul la gura actiunea, dar parca n-am putut sa trec peste faptul ca felul in care intentiile bune din spatele tuturor crimelor pe care le faceau erau prezentate mult prea neveridic. Am simitit cum imi forteaza mana sa il iert doar pentru ca intentiile sale erau nobile si pentru ca stia din plin ce inseamna regretul. L-am cautat pe autor in cateva interviuri si am fost surprinsa sa il vad aparand drepturile infractorilor si promova diverse metode alternative in care delincventii are trebui pedepsiti, altfel decat a fi condamnati la inchisoare.

Decat sa pierd atatea zile citind ceaslovul acesta mai bine asteptam filmul si pierdeam doar 2 ore.

“Sometimes you break your heart in the right way, if you know what I mean.”

“Some feelings sink so deep into the heart that only loneliness can help you find them again. Some truths are so painful that only shame can help you live with them. Some things are so sad that only your soul can do the crying for them.”

“Fate gives all of us three teachers, three friends, three enemies, and three great loves in our lives. But these twelve are always disguised, and we can never know which one is which until we’ve loved them, left them, or fought them.”

“It took me a long time and most of the world to learn what I know about love and fate and the choices we make, but the heart of it came to me in an instant, while I was chained to a wall and being tortured. I realised, somehow, through the screaming of my mind, that even in that shackled, bloody helplessness, I was still free: free to hate the men who were torturing me, or to forgive them. It doesn’t sound like much, I know. But in the flinch and bite of the chain, when it’s all you’ve got, that freedom is an universe of possibility. And the choice you make between hating and forgiving, can become the story of your life.”

A woman in Berlin – Anonymous

Un jurnal pe care nu ai vrea sa-l scrii niciodata

De curand am vizitat Berlinul si intr-un muzeu mi s-a lipit de mana o carte: A woman in Berlin. Nu auzisem nimic de ea, pur si simplu imi doream sa mai citesc ceva cu incarcatura istorica, sa mai prelungesc putin povestea. Asa ca inca de pe drumul de intoarcere m-am apucat. Si n-am mai putut s-o las din mana.

„A woman in Berlin” este jurnalul unei femei care povesteste cu lux de amanunte propria experienta din timpul ocuparii Berlinului de catre victorioasa Armata Rosie, la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. Lupta pentru supravietuire, perspectiva mortii, rautatea vecinilor, violurile repetate ale rusilor. Un iubit disparut, singuratatea, mizeria din pivnita de adapost, asumarea unei „protectii” rusesti in schimbul mesei de pranz. Vinovatia, supravietuirea, speranta. O carte greu de digerat, care m-a facut inca o data sa ma gandesc de doua ori inainte sa ma plang din orice (ok, m-a tinut doar doua zile :)).

Publicata pentru prima data in 1954, cartea a fost aspru criticata de catre publicul german (fiind considerata a pata onoarea nemtilor) si retrasa de pe piata. Autoarea cartii a fost dezvaluita multi ani mai tarziu ca fiind Marta Hillers, iar cartea a fost republicata dupa moartea acesteia, in anul 2003.

„Were we brave? Most people would probably say we were. . . . I have to rethink my ideas about heroism and courage under fire. It’s only half as bad as I thought. Once you’ve taken the first step, you just keep charging ahead.”

Ilse and I hastily exchange the first sentences: ‘How many times were you raped, Ilse?’ ‘Four, and you?’ ‘No idea, I had to work my way up the ranks, from supply train to major.’

Andre Agassi – Open, o autobiografie

 

Andre Agassi – Open

De ce il vei iubi pe Agassi

Nu m-a pasionat niciodata tenisul. De marii jucatori am auzit doar la stirile sportive. Nici macar nu stiam cate turnee de mare slem sunt in lume sau ce sunt acelea. Am pus mana pe Open la recomandare; auzisem de la foarte multi oameni ca este o carte extraordinara. Si asa este!

O autobiografie care nu il elogiaza pe Agassi, asa cum m-as fi asteptat. Ba din contra, faci cunostinta cu un Agassi vulnerabil, desi aparent foarte puternic pe terenul de tenis. Crescut de un tata autoritar si extrem de dur, care mai degraba dorea sa isi realizeze propriile ambitii prin performantele micului Andre, Agassi este remarcat inca de mic si trimis la o scoala de tenis care ar fi trebuit sa il pregateasca pentru a fi un mare campion. Pe cat de talentat este, pe atat de mult uraste tenisul si modul dur in care este incurajat sa se perfectioneze. Felul sau de raspuns: atitudine si stil iesite din comun, un rebel cu o cauza doar de el stiuta. Adult fiind, Agassi isi alege singur oamenii pe care ii doreste in jurul sau, fie ca prieteni, fie ca parte din staff-ul sau, si felul in care aceste aceste relatii ii vor influenta viata si carierea este povestit spumos in autobiografia sa. Booke Shields are si ea paginile sale dedicate, dar Steffi Graf primeste cuvintele cele mai frumoase.

Nu vreau sa spun prea mult despre istoria lui, este impresionanta. Si felul uman in care ea este povestita meritat toate orele de lectura.  Nu mai pun la socoteala faptul ca de cand am citit Open si de cand Simona Halep este no. 4 mondial, evenimente care pentru mine s-au cam sincronizat, tenisul este pe lista mea de sporturi de urmarit.

PS: Turneele de mare slem sunt 4, organizate de Federatia Internationala de Tenis: Australian Open, US Open, French Open si Wimbledon.

Sega – Namaste, un roman de aventuri spirituale in Nepal‏

Cautarile continua

M-am amuzat teribil citind continuarea romanului de aventuri spirituale ale lui Sega, cele petrecute in Nepal. Dupa cele 3 luni petrecute in Pune, in ashramul lui Osho, unde a invatat sa practice meditatia si a muncit in folosul comunitatii, Sega a plecat intr-o noua calatorie, de data aceasta in Nepal. Aici Sega planuieste sa isi prelungeasca viza pentru India, sa practice un curs de 10 zile de meditatie in izolare si sa viziteze Lumbini, locul unde s-a nascut Siddhartha Gautama, cel care a devenit Buddha.

Din nou Sega intalneste personaje extrem de interesante, insa si de aceasta data reuseste sa abordeze intreaga experienta cu maxim umor. Ghidul Lama este demn de un stand-up comedy de calitate. Iar abordarea lui Sega fata de Lama este de o intelepciune rar intalnita.

Ceea ce imi place si de data aceasta este faptul ca Sega nu elogiaza nici o forma de spiritualitate. Mai mult decat atat, recunoaste destul de repede cand ceva NU i se potriveste sau NU este ceea ce cauta.

Sega, despre sine insusi: „Facusem publicitate 12 ani, fusesem copywriter apoi deputy creative director, iar in urmatorii patru ani am evoluat ca regizor independent – tot de reclame. Castigasem bani, premii si faima, eram plin de realizari, dar gol pe dinauntru. Sega ajunsese «cineva», dar, de fapt, nu ajunsese nicaieri”.

Sega chiar e un tip cu care m-as imprieteni. Cartea, o placere! Abia astept volumul 3!

Sylvia Plath – The bell jar

Sylvia Plath – The bell jar

Despre cat de fragili putem fi

Nu mai imi aduc aminte cum am aflat de Sylvia Plath si de “Clopotul de sticla”. Inainte sa cumpar o carte despre care nu am auzit nimic sau despre al carei autor nu am auzit niciodata, incer sa ma documentez pe cat posibil. Despre Sylvia Plath am aflat ca a murit foarte tanara, 30 de ani, suicid, depresie severa in mare parte din viata. Apoi am aflat despre „Clopotul de sticla” ca este singurul ei roman, partial autobiografic, in rest scriind numai poezie.

Romanul este foarte emotionant, original, as spune chiar fragil, exact ca si personajul principal. Esther este inclinata puternic spre depresie, si desi pare a avea o viata perfecta pentru anii ’50, tot ce isi doreste este sa devina scriitoare. In acelasi timp, se simte neinteleasa, ii este teama de esec si are suficiente temeri pentru a-si dori sa se sinucida in repetate randuri.

Clopotul de sticla nu reprezinta altceva decat propria angoasa, depresia in sine, „ceva” ce atarna deasupra ei si care ar putea sa cada, sufocand-o.

Este o carte greoaie, deloc vesela, insa despre fragilitatea caracterului uman, al artistei. Eu am citit varianta in limba engleza, dare se pare insa ca si traducerile existente in librariile de la noi sunt foarte bune.

Cateva citate cunoscute din Sylvia Plath:

“Kiss me, and you will see how important I am.”

“And by the way, everything in life is writable about if you have the outgoing guts to do it, and the imagination to improvise. The worst enemy to creativity is self-doubt.” 

“I took a deep breath and listened to the old brag of my heart. I am, I am, I am.”

“I have the choice of being constantly active and happy or introspectively passive and sad. Or I can go mad by ricocheting in between.”

Sega – Namaste, un roman de aventuri spirituale in India

Namaste, un roman de aventuri spirituale in India

In cautarea adevarului personal

Am citit de curand romanul autobiografic si de calatorii al lui Sega (Octavian Segarceanu), intitulat „Namaste, un roman de aventuri spirituale in India„. Cartea este foarte placuta pentru ca ajunge usor la inima oricarui om care si-a pus macar cateva intrebari existentiale in viata si care a pornit in ceva cautari personale.

In disperarea lui de a-si face ordine in viata, Sega porneste intr-o calatorie despre care spera sa ii schimbe perceptia asupra vietii si a sensului acesteia. Totul porneste la o carte a lui Osho, care ii cade in mana intr-o librarie si care i-a vorbit pe limba sufletului sau. Pleaca in cautarea adevarului personal pana in India, in ashramul lui Osho din Pune, unde spera sa gaseasca calea dupa 3 luni de meditatie dinamica, munca in folosul comunitatii si introspectie.

Subiectul nu este unul hollywood-ian, in care eroul pleaca acasa iluminat si fericit. Sega are nevoie sa isi continue cautarea si in volumul 2: „Namaste, un roman de aventuri spirituale in Nepal„. In curs de aparitie este si volumul 3.

As mai adauga:

– M-a impresionat sinceritatea eroului in a povesti detalii personale si in a se arata vulnerabil.

– Imi place sa cred ca aparatia „McCann” pe coperta e altruista si ca aceasta carte nu este un instrument de marketing si ca povestea lui Sega este una sincera.

– Recomand pentru lectura usoara de week-end, alaturi de un ceai de fructe.